Indrumari-Spovedanie_Brosura.pdf (48 downloads )

  Spovedește-te o dată pe lună sau cel puțin în cele
patru posturi de peste an.
  Păstrează același duhovnic și cinstește-l ca pe un
părinte al sufletului tău. Nu te mânia că nu face ceea ce
voiești tu. Schimbă-l doar din motive foarte obiective.
  Retine: Un duhovnic nu poate dezlega pe cel legat de alt duhovnic, atâta vrema cât trăiește acela.( Canonul 32 Apostolic ).
  Ia dezlegare de la duhovnicul de dinainte pentru a
te spovedi la altul.
  Fă-ți un serios examen de conștiință inainte de a merge la Spovedanie.
  Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poți uita. Apoi arde/rupe hârtia.
  Mărturisește singur nu numai păcatele făcute, ci și pe cele din gând și din inimă.
  Nu ascunde nici un păcat.
  Să nu dai vina pe alții pentru păcatele tale.
  Să fii concis în mărturisire. Preotul va pune întrebări acolo unde este necesar.
  Să vorbești doar despre păcatele tale.
  Să nu cauți a face impresie bună duhovnicului ci să cauți a primi iertarea lui Dumnezeu și atât!
  Să nu spovedești păcatele deja mărturisite și dezlegate.

   Să fii atent la cuvântul pe care ți-l dă duhovnicul și să-l urmezi, dacă vrei să-ți vindeci sufletul.
   Îrnpacă-te cu cei care ți-au greșit.
   Ocolește prilejul de păcătuire.
   Părăsește păcatul — angajează-te că nu vei mai păcătui.
   Regretă păcatele făcute.
   Ferește-te pe cât poți de ele.
   Împărtășește-te doar cu binecuvântarea preotului.
   Îndeplinește cu sfințenie canonul dat de duhovnic.

  ,,Ați cerut ietare? S-a isprăvit! Dumnezeu le iartă pe toate prin Spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem și sä ne închidem în deznădejde. Să simțim bucurie și recunoștință pentru iertarea păcatelor noastre!”
                                                                              (Sf . Porfirie Kavsokalivitul)